Etimologia cuvântului panbalcanic Balcani devine posibilă: Din Blac / Balac, prin sufixare cu -an şi apoi cu -ic / -ică. Deci Balcan / Balcanic / Balcanică înseamnă “ceea ce este pelasgo-daco-thrac / valahic, sau dacoromânesc / românesc”.
Negrii de pe stindarde medievale :
Mai rămâne de explicat cu totul enigmatica referire cardinală la "negritudinea" valahilor : black, blackis. Într-adevăr, Marea vlahilor e neagră, apele lor sunt la fel (Cerna-vodă), turcii numesc regiunea Valahiei Kara-Iflak, vodă este Negru, fondatorul... Slavii ne-au numit în proviinciile dalmatice cu nume italic, morlaci, de la mauro-vlachos. Black- blackis ne-au numit desigur nu doar garda varegilor din palatul de la Vlaherne unde trona lunga suită de imperiali vlahi, de la Athanasios al II-lea Dicoros la Iustinian, acel faimos dar nebuzesc "Preda" sau Uprada (Upright) cum nota chiar Gibbon... Sunt trei filoane care sunt bazate pe unul singur, în explicarea negritudinii. Pe cele masonic-alchemice le putem ignora, dar pe cele ale lui Alain Daniélou ba.
Vechimea :
Din Istoriile lui Herodot se relevă faptul că Pelasgii / Vlahii (Valahii) – adică Dacoromânii / Românii – sunt cei mai vechi locuitori ai Europei, cei de dinaintea Elenilor / Grecilor, cei ce sunt Thracii Peninsulei Balcanice, dardanii migratori de la Troia spre Latium în Italia, etc.
Întinderea "locului" care "nu trebuie dat, fiind frământat cu oasele moşilor şi strămoşilor noştri" ( Neculce ) :
Toponimul Pelasgia > Belachia / Blachia (în documentele medievale : La Grande Blaquie – Blachia Mare; la cronicarul Imperiului Latin, Geoffroy de Villehardouin, în De la conquête de Constantinopole : «Blachie la Grant» – apud XIRD, II, 302). Valahia înseamnă deci ţara Pelasgilor > Belagilor / Belachilor > Valahilor / Vlahilor, adică ţara Dacoromânilor / Românilor. Ea e cea mai veche şi mai mare ţară a Europei. Ea e întinsă de la Alpi la Don şi Marea Getică / Neagră, şi de dincolo de Tatra în Carpaţii Nordici până la Marea Mediterană ( Marea Thracică / Egee ) în dreptul Sărunei (Salonicului) unde s-au găsit pisanii din secolul nouă d. Hr. cu voievozi vlahi. Noi am zice în încheierea transcrierilor din Tatomirescu (), aşa cum se vede, cât de frumos se află din istoria cuvintelor de ce Vlahii se întind dintotdeauna în tot orizontul dacic
Isvor :
(Ion Pachia-Tatomirescu (2001) "Istoria religiilor", vol. I : Din paleolitic / neolitic până în mitologia pelasgo-daco-thracică (sau Vlahică / dacoromână) Ed. Aethicus, p. 122, BOBE-5955).
Exoetnonimul
PELÁSG
Explic :
Balcanii :
Etimologia cuvântului panbalcanic
Balcani
devine posibilă: Din Blac / Balac, prin sufixare cu -an şi apoi cu -ic / -ică. Deci Balcan / Balcanic / Balcanică înseamnă “ceea ce este pelasgo-daco-thrac / valahic, sau dacoromânesc / românesc”.
Negrii de pe stindarde medievale :
Mai rămâne de explicat cu totul enigmatica referire cardinală la "negritudinea" valahilor : black, blackis. Într-adevăr, Marea vlahilor e neagră, apele lor sunt la fel (Cerna-vodă), turcii numesc regiunea Valahiei Kara-Iflak, vodă este Negru, fondatorul... Slavii ne-au numit în proviinciile dalmatice cu nume italic, morlaci, de la mauro-vlachos. Black- blackis ne-au numit desigur nu doar garda varegilor din palatul de la Vlaherne unde trona lunga suită de imperiali vlahi, de la Athanasios al II-lea Dicoros la Iustinian, acel faimos dar nebuzesc "Preda" sau Uprada (Upright) cum nota chiar Gibbon... Sunt trei filoane care sunt bazate pe unul singur, în explicarea negritudinii. Pe cele masonic-alchemice le putem ignora, dar pe cele ale lui Alain Daniélou ba.
Vechimea :
Din Istoriile lui Herodot se relevă faptul că Pelasgii / Vlahii (Valahii) – adică Dacoromânii / Românii – sunt cei mai vechi locuitori ai Europei, cei de dinaintea Elenilor / Grecilor, cei ce sunt Thracii Peninsulei Balcanice, dardanii migratori de la Troia spre Latium în Italia, etc.
Întinderea "locului" care "nu trebuie dat, fiind frământat cu oasele moşilor şi strămoşilor noştri" ( Neculce ) :
Toponimul Pelasgia > Belachia / Blachia (în documentele medievale : La Grande Blaquie – Blachia Mare; la cronicarul Imperiului Latin, Geoffroy de Villehardouin, în De la conquête de Constantinopole : «Blachie la Grant» – apud XIRD, II, 302). Valahia înseamnă deci ţara Pelasgilor > Belagilor / Belachilor > Valahilor / Vlahilor, adică ţara Dacoromânilor / Românilor. Ea e cea mai veche şi mai mare ţară a Europei. Ea e întinsă de la Alpi la Don şi Marea Getică / Neagră, şi de dincolo de Tatra în Carpaţii Nordici până la Marea Mediterană ( Marea Thracică / Egee ) în dreptul Sărunei (Salonicului) unde s-au găsit pisanii din secolul nouă d. Hr. cu voievozi vlahi. Noi am zice în încheierea transcrierilor din Tatomirescu (
), aşa cum se vede, cât de frumos se află din istoria cuvintelor de ce Vlahii se întind dintotdeauna în tot orizontul dacic
Isvor :
(
Ion Pachia-Tatomirescu (2001) "Istoria religiilor", vol. I : Din paleolitic / neolitic până în mitologia pelasgo-daco-thracică (sau Vlahică / dacoromână) Ed. Aethicus, p. 122, BOBE-5955).